Amintiri din pelerinaj – Sighetul Marmației

Pelerinajul este drumul pe care îl face creștinul pentru a-L căuta pe Dumnezeu într-un loc unde se manifestă cu putere prezența Lui. Scopul unui pelerinaj este îndreptarea vieții către Dumnezeu prin poruncile lui.

La inițiativa părintelui paroh Petru Blaj, noi, corul Bisericii ,,Sfânta Fecioară Maria, Regină”, din Iugani, am pornit într-un pelerinaj la Sighetul Marmației. Drumul nostru a început cu o rugăciune prin care a fost invocat ajutorul lui Dumnezeu astfel încât să avem un timp binecuvântat de El. De altfel, pe parcursul celor două zile, în mod repetat,  ne-am unit spiritual în rugăciune și cântări.

În călătoria noastră am poposit pentru puțin timp la Biserica catolică ,,Sfântul Ludovic” din Cârlibaba, județul Suceava. Părintele paroh Alois Ișvanca ne-a oferit câteva informații despre istoria comunității și a bisericii pe care o păstorește.

A doua oprire a fost la Cimitirul Săracilor, care este situat la 2,5 km de orașul Sighet și la mai puțin de 50 de metri de frontiera româno-ucraineană. În acest loc au fost înmormântați și episcopii catolici decedați în închisoarea Sighet: Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu și Anton Durcovici. În cadrul Sfintei liturghii, celebrată de părintele paroh în acest loc, ne-am rugat pentru cei care au suferit sau chiar și-au dat viața pentru apărarea credinței.

Următoarea vizită, cea mai importantă și emoționantă, a fost la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetul Marmației. Părintele greco-catolic Marius Vișoianu ne-a condus prin încăperile fostei închisori politice și ne-a relatat din experiența tristă și grea trăită de tatăl său în acest loc, alături de mulți alți deținuți.

Un citat pe care îl consider reprezentativ pentru ceea ce s-a petrecut în acest loc: ,,Sângele martirilor este sămânța creștinilor” (Tertulian – scriitor creștin).

Maramureșul este un ținut deosebit, cu locuri renumite atât în țară, cât și în străinătate, așa că am profitat de faptul că am ajuns acolo și am vizitat Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel din Săpânța și Cascada Cailor.

Ultima oprire, la întoarcerea spre casă, a fost la Sanctuarul Marian de la Cacica. Aici ne-am rugat și i-am mulțumit Domnului și Sfintei Fecioare Maria pentru aceste zile binecuvântate care ne-au bucurat atât de mult sufletele.

Adina Bălteanu

 
Failed to get data. Error:
Quota exceeded for quota metric 'All requests' and limit 'All requests per day' of service 'photoslibrary.googleapis.com' for consumer 'project_number:564569551709'.