Se cuvine să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru încă un dar, printre multe altele cu care Domnul a binecuvântat comunitatea noastră, pentru darul preoției în persoana părintelui Ioan.

Domnul l-a chemat, iar el a răspuns asemenea lui Isus: „Da, Doamne, vin să fac voința Ta!” Apoi l-a binecuvântat și l-a trimis să păstoreasca turma Sa, încredințându-i mai multe parohii.

Dar, găsindu-l vrednic, Domnul nu i-a dăruit doar harul de a sluji la altar, de a predica și evangheliza, de a fi un bun gospodar, i-a mai încredințat ceva, i-a încredințat o cruce, crucea grea a suferinței pe care părintele a îmbrățișat-o și a purtat-o cu multă încredere și speranță, cea mai mare parte a vieții sale. Această cruce nu numai că nu l-a îngenuncheat, dar i-a dat mai multă forță, mai multă putere și încredere, și, cu ajutorul Domnului și-a îndeplinit cu credință misiunea ce i-a fost încredințată.

Astfel, părintele Ioan a predicat evanghelia lui Cristos nu numai prin cuvinte ci și prin modul său de viață, prin modul cum a știut să-și poarte suferința, fiind pentru noi, pelerinii pe acest pământ spre patria cerească, un model de a accepta și a purta suferința și crucea noastră, zi de zi, cu răbdare și resemnare și a o oferi Domnului pentru mântuirea sufletului nostru și a celor din jurul nostru.

Avem speranța că,  în momentul prezentării sale în fața Judecătorului suprem, părintele Ioan a putut să audă din gura Tatălui ceresc cuvintele: „Bine slujitor bun și credincios, ți-ai îndeplinit misiunea, intra în bucuria stăpânului tău!”

Fie ca aceste cârje, care te-au ajutat să pășești domol și cu greutate pe acest pământ, Domnul să le transforme în aripi cu care să zbori în Paradis alături de îngerii și sfinții Săi!

Odihna cea veșnică dă-o lui, Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească!

Să se odihnească în pace! Amin.

Maria Gabor