Din nou în sărbătoare – Hramul comunității 2023

Parohia Iugani- din nou în sărbătoare: hramul comunității, aniversarea de 10 ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului precum și binecuvântarea și sfințirea icoanelor mozaic, care înfrumusețează biserica.

Marți, 22 august, în sărbătoarea „Sf. Fecioare Maria, Regin”, patroana comunității noastre, întreaga suflare, cu mic cu mare, ne-am adunat în jurul altarului frumos împodobit pentru a o cinsti și a-i aduce slavă și mulțumire Mamei și Regina noastră, Sfânta Fecioară Maria.

Totodată, am avut prilejul de a-i aduce prinos de recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu și tuturor acelora care au trudit și au contribuit la înălțarea acestei frumoase biserici, care în această zi, 22 august 2023, a împlinit 10 ani de la sfințire.

Am avut deasemeni bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, care a prezidat Sf. Liturghie a hramului și  la sfârșitul liturghie a binecuvantat și sfințit icoanele mozaic care împodobesc biserica noastră și care au fost realizate în aceasta perioadă  de la sfințirea bisericii și până în prezent.

La acest eveniment au participat mai mulți preoți din comunitățile învecinate și care provin din comunitatea noastră, mulți credincioși din Iugani care muncesc în străinătate și s-au întors în sat pentru a-și petrece concediul, credincioși din localitățile învecinate,  dar și un grup de cetățeni din Germania care au avut o contribuție însemnată la construirea bisericii noastre.

Împreună, prin cant și rugăciune, i -am adus lauda și mulțumire lui Dumnezeu și măicuțe noastre, Sfânta Fecioară Maria pentru toate  darurile și hardurile revărsate  asupra noastră.

Aducem mulțumire preasfințitului Petru Sescu pentru că, prin participarea sa, a sporit măreția sărbătorii; părintelui Marcel Biaj, sub păstorirea și îndrumarea căruia a fost construită aceasta biserică; părintelui Petru Blaj care a continuat munca de înfrumusețare a bisericii și tuturor preoților care ne-au păstorit în această perioadă.

Deasemeni mulțumim tuturor celorlalți preoți, persoane consacrate și laici care au luat parte la sărbătoarea noastră și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să reverse asupra tuturor tot harul și binecuvantarea Sa, iar pe Sfânta Fecioară Maria să ne ia sub paza și ocrotirea Sa de mamă și regină!

Ave Maria!

Maria Gabor