Luni, 8 aprilie 2019, începând cu ora 18.00 a avut loc momentul de rugăciune susținut de Acțiunea Catolică din Iugani, în cadrul lanțului de rugăciune numit Ștafeta Rugăciunii.
Iată că a sosit din nou, și rândul acționarilor noștri să adauge o verigă în plus acestui lanț de rugăciune, ce a avut ca intenție recunoașterea lui Cristos în Biserică și în misiunea Sfântului Părinte Papa Francisc, care ne va vizita țara în perioada 31 mai-2 iunie anul curent. Deși anul trecut trecerea de la o comunitate la alta s-a făcut prin intermediul unui obiect fizic, în prezența unei lumânări, anul acesta, trecerea de la o comunitate la alta a fost asigurată de bunul Dumnezeu, la cererea noastră expresă.
O noutate, anul acesta, la acest moment de rugăciune a fost și prezența unei alte secțiuni a Acțiunii Catolice din Iugani, cea adulților, care împreună cu tineri, l-au însoțit, mai întâi pe Cristos pe drumul Cruci, după care au rostit împreună sfântul Rozariu. Și au încheiat prin participarea la sfânta Liturghie de seară, de la ora 19.00.
Tânăra acționară Delia Beșleagă a avut bunăvoința de a ne oferi o impresie pe care a avut-o în urma acestui moment de rugăciune, și ne-a spus că: În ziua de 8 aprilie, am celebrat în parohie Ștafeta Rugăciunii, care a însemnat foarte mult pentru mine. În cadrul acestei ștafete, ne-am putut implica cu mai multă înverșunare și dorință în cadrul bisericii; am animat Calea Sfintei Cruci și Rozariul. A fost o oră de rugăciuni ,jertfe și mulțumiri aduse Domnului. O oră în care am stat alături de Dumnezeu, rugându-ne, simțindu-i prezența.
Iar Farcaș Andreea, membră a secțiunii adulți, ne-a spus că, Este prima dată când particip la Ștafeta Rugăciunii și am simțit cu totul o căldură aparte; a fost o ora minunata in care am uitat puțin de problemele zilnice și am ieșit din monotonia cotidiană.