Adeziunea Acțiunii Catolice – Iugani 2019

Două zile de o mare bucurie și pline de emoții. Astfel pot fi caracterizate cele două zile din acest weekend, de Sâmbătă și Duminică. Motivul este unul simplu, a avut loc cel mai important weekend, din întregul an, pentru Acțiunea Catolică de la noi din comunitate: depunerea și reînnoirea adeziunii.

Sâmbătă, 7 decembrie, începând cu ora 15.00 după amiază a avut loc momentul de reculegere, la subsolul casei parohiale atât pentru secțiunea adulți cât și pentru secțiunea tineri din comunitatea noastră, în total fiind 42 de membri. Acest moment a început cu o rugăciune făcută de părintele paroh, Petru Blaj, după care a și ținut un scurt cuvânt de introducere. Apoi a urmat o frumoasă activitate care a constat în descoperirea propriei personalități în comparație cu a unora dintre ceilalți membri. Iar la final, fiecare a completat cererea pentru a depune adeziunea, fie ca membru fie ca simpatizant. Acest moment de reculegere a continuat cu rugăciunea rozariului, în Biserică, și sfânta Liturghie de seară, timp în care fiecare membru a avut ocazia să își pregătească sufletul pentru marele eveniment de a doua zi.

Duminică, 8 decembrie, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 9.00, a avut loc adeziunea celor 42 de membri ai Acțiunii Catolice din Iugani, dintre care 15 adulți și 28 de tineri. La începutul sfintei Liturghii, președinta Acțiunii Catolice din Iugani, Bianca Bordea a explicat semnificația adeziunii tuturor celor prezenți. După frumosul cuvânt de învățătură ținut tot de părintele paroh, a urmat sfințirea eșarfelor și a ecusoanelor și înmânarea lor noilor acționari. La finalul sfintei Liturghii cu toții au fost invitați la subsolul casei parohiale pentru a primi felicitările cuvenite, moment în care a și fost proiectat un filmuleț comemorativ al anului care tocmai s-a încheiat pentru ei. Acest filmuleț poate fi urmărit imediat după acest articol.

După două zile atât de minunate tot ceea ce sperăm e ca și anul care a început pentru ei să rămână la fel de minunat!

*Mai jos găsiți Filmulețul comemorativ al anului asociativ 2018-2019 cu activitățile Acțiunii Catolice din Iugani, urmat de pozele de la eveniment.

 
Failed to get data. Error:
Quota exceeded for quota metric 'All requests' and limit 'All requests per day' of service 'photoslibrary.googleapis.com' for consumer 'project_number:564569551709'.