Corpus Domini!

Ziua Domnului a fost cu adevărat o zi cu o mare încărcătură spirituală. Ziua de Duminică, 23 iunie a fost cu adevărat o zi specială, din moment ce după sfânta Liturghie de la ora 10.30, am avut bucuria de a-l purta pe Domnul nostru Isus Cristos, prezent în preasfântul Sacrament, pe străzile din comunitatea noastră.

Însă bucuria a fost mult mai mare și pentru faptul că la această sfântă Liturghie dar mai ales la procesiunea ce a urmat după a participat un mare număr de credincioși. Cu mic, cu mare cu toți l-am primit pe Domnul în mijlocul nostru și i-am arătat frumoasa noastră comunitate.

Dar bucuria a fost cu adevărat mare fiindcă anul acesta i-am arătat Domnului alte locuri ale satului.

I s-a așternut un covor de petale de flori, pe tot traseul, de către alți copilași, toți îmbrăcați în alb, copilași care tocmai îl primise pe Cristos pentru prima oară în sufletele lor.

Razele năucitoare ale soarelui parcă erau împotriva binecuvântării Domnului ce urma să se reverse asupra noastră a tuturor, însă noi nu ne-am lăsat învinși ci cu un nou baldachin ce l-a ferit pe Domnul, și cu noi în urma lui, am mers pe străzile satului nostru, cântând plini de bucurie cântece de laudă.

La finalul procesiunii, părintele paroh Petru Blaj, a dat tuturor binecuvântarea finală cu preasfântul sacrament al altarului, după care copilași care i-au pregătit un covor de flori Domnului au primit o bine meritată înghețată.

 
Failed to get data. Error:
Quota exceeded for quota metric 'All requests' and limit 'All requests per day' of service 'photoslibrary.googleapis.com' for consumer 'project_number:564569551709'.