Cât de repede trece timpul! Atât de repede încât uneori simțim cum trece efectiv pe lângă noi, asemenea unei mașini în viteză. Parcă mai ieri Părintele Anton Dancă se afla în mijlocul nostru și ne încuraja, parcă mai ieri am aflat tragica veste că a plecat la Domnul, pentru a avea grijă de noi mult mai bine, mult mai eficient, de lângă Domnul însuși. Parcă mai ieri îi urasem bun venit acasă și l-am dus cu toți în locul său de odihnă, din mijlocul nostru. Iar într-o zi ne-am dat seama că deja s-au scurs aproape 40 de zile. 40 de zile de când părintele s-a întors acasă.

Așa că oameni din sat, în frunte cu părintele paroh, imediat s-au pus pe treabă, pentru a organiza, pomana de 40 de zile de la moartea părintelui. Cu mic cu mare, având mai puțin timp sau mai mult, mulți dintre noi au oferit un ajutor în pregătirea gustoaselor sarmale și a cârnaților ce s-au oferit la pachet după terminarea sfintei Liturghii solemne de la 40 de zile de la moartea părintelui. Însă nimeni nu a plecat acasă fără a și cinsti un pahar de suc ori vin ori țuică pentru sufletul părintelui.

Însă cea mai mare bucurie pe care i-am putut-o face cu toți a fost numărul foarte mare de credincioși prezenți la sfânta Liturghie, celebrată de șase preoți. Mulțime de credincioși care practic au oferit o mărturie nerostită că nu l-au uitat pe părintele lor drag dar mai ales că nu o vor face nici de acum încolo. Mărturie nerostită care parcă a spus că mereu îl vor avea în rugăciunile lor, în gândurile lor dar mai ales pe buzele lor. Nu poate exista o bucurie mai mare pentru un preot decât aceea de a vedea că turma de oițe a Domnului se adună în număr tot mai mare în staulul său.