Cu toate că vremea de afară nu ne-a permis să celebrăm această măreață sărbătoare lângă statuia Maicii Domnului, a Reginei sfântului Rozariu de la Grota din curtea Bisericii asemenea ultimilor doi ani, mulți credincioși ai comunității din Iugani au ținut neapărat să vină seara la sfânta Liturghie pentru a o sărbători pe mama noastră cerească.
Pentru ca această sărbătoare misionară să fie una cu adevărat solemnă și din moment ce mama noastră Maria, în nenumăratele ei apariții ne-a îndemnat să ne rugăm și pentru cei care stau departe de inima și prezența lui Isus, înainte de sfânta Liturghie de seară, cu mic cu mare, ne-am adunat în Biserică pentru o oră de veghe misionară în fața preasfântului sacrament, sub conducerea părintelui Florin Sescu, directorul Centrului Misionar Diecezan.
Cu toții știm că fără ajutorul Mariei, cu greu putem izbândi în viață, că nu avem cum să o înlăturăm și să o dăm complet deoparte din moment ce fără ea nu am fi fost mântuiți. Acum, de aceea, în cadrul acestei ore de adorație misionară s-a rostit și sfântul rozariu, ale căror mistere au fost enunțate de către copii ministranți din comunitatea noastră.
După această oră de adorație a început sfânta Liturghie solemnă a hramului Grotei, Liturghie ce a fost celebrată tot de părintele Florin Sescu. În cadrul predicii, părintele ne-a amintit tuturor de roadele rostirii sfântului Rozariu, folosindu-se și de numeroase exemple din viețile unor sfinți care au avut o devoțiune deosebită față de sfântul Rozariu.
Sfânta Liturghie de hram a grotei nu s-a putut termina fără ca părintele Florin să ne lase și o mică temă pe săptămâna în curs, temă în care ne-a îndemnat să scriem pe mici bilețele numele celor necredincioși sau a celor care s-au îndepărtat de Cristos și care dorim să revină alături de Mântuitorul nostru preaiubit și alături de mama sa Maria, indiferent că aceștia sunt dintre cei apropiați nouă sau că sunt din alte țări, orașe, sate sau chiar continente.
Însă asta nu e tot, Duminică 20 octombrie, preasfințitul Iosif Păuleț va celebra o sfântă liturghie pentru toate aceste persoane, de pe aceste bilețele, în catedrala Adormirea Maicii Domnului din Iași.