Vă invit pe toţi cei din comunitatea Iugani să celebrăm împreună Săptămâna sfântă. Aceste zile sunt inima credinţei noastre. Vom parcurge împreună cu Domnul nostru drumul suferinţei şi al morţii, îndreptându-ne spre înviere. Acesta este drumul răscumpărării noastre. Vom aluneca în interiorul nostru fără să uităm cât de important este să recunoaştem stăpânirea lui Dumnezeu asupra vieţii noastre şi să ne străduim să o realizăm în noi.

         Zilele Săptămânii Sfinte încep cu Duminica Floriilor. Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim este efemeră, adică fără viitor. Acestă intrare este regală. Trei elemente o arată: măgarul este animalul de călatorie a prinţilor Israelului, hainele întinse pe drum sunt parte din ceremonialul suveranului în semn de omagiu, ramurile verzi sunt agitate arătând bucuria poporului. La scurt timp, după procesiune, vom asculta Evanghelia Patimii lui Isus, triumful Floriilor sfârşeşte repede. Patima nu este un eveniment al trecutului, este o dramă mereu actuală şi, actorii sunt mereu vii sau reînvie în fiecare dintre noi.

         Liturghia din Joia Mare se celebrează numai seara. Biserica noastră se transformă în această seară în sala cinei de taină. Biserica poartă mereu acest chip: credincioşii adunaţi în jurul mesei asemenea ucenicilor, altarul unde se frânge  şi se împarte pâinea, Domnul Isus care se află în mijlocul celor adunaţi. Merită tot efortul ca noi să participăm această cină, care este prima Liturghie, celebrată de însuşi Isus Cristos, unde vom primi din mâna Domnului trupul său preasfânt.

         Celebrarea din Vinerea Mare este pătrunsă de tristeţe. Lecturile pătimirii fac o arătură pe posibilul teren uscat care este persoana noastră. Crucea lui Isus nu era grea numai din cauza lemnului, ci era plină de toate durerile oamenilor căci el „a purtat durerile noastre şi a fost împovărat cu suferinţele noastre”. Adorând crucea lui Isus primim forţa de a reanima speranţa şi a da sens crucilor noastre mari şi mici.

         Sâmbăta Mare este momentul vegherii, al tăcerii. Istoria personală fără Cristos mort şi înviat este dezamăgitoare până duce la disperare. Isus,dreptul condamnat la moarte pe nedrept, a fost acoperit cu vălul tăcerii. E tăcerea unei familii în momentele de suferinţă. Trecând această zi, vom sărbători cea mai sfântă dintre toate nopţile. Şi atunci când celebrăm liturghia Învierii ne adunăm în jurul Domnului înviat pentru ca el să ne ofere la Cina sfântă garanţia învierii noastre, „pâinea nemuririi”. Întreaga noastră biserică va răsuna de cântarea Aleluia.Nimeni dintre cei care aparţin comunităţii parohiale n-ar trebui să stea departe de această bucurie.Ea îl poate ajuta să înţeleagă ce mare dar este chemarea de a fi creştin.

                                                                                  Pr. Petru Blaj