După ce în, după-amiaza zilei de 23 iulie 2019, în jurul orei 13.00, sora Maria Ciobanu (sen.), din Congregaţia „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”, a trecut la cele veşnice la frumoasa vârstă de 78 de ani, vineri, 26 iulie 2018, la ora 10.00, a sosit momentul în care sora a fost condusă la ultima ei locuinţă, unde va aştepta învierea celor drepţi.
După o lungă suferinţă, boală şi durere toate închinate pentru răscumpărarea sufletelor din purgator, sora Maria şi-a petrecut ultima parte a vieţii în Căminul pentru bătrâni al Congregaţiei „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe” din Iaşi.
Nu ştiu câţi dintre noi îşi mai amintesc de ceea ce a săvârşit în viaţă sora Maria, de aceea în continuare voi reda un scurt istoric al vieţii ei.
Sr. Maria Ciobanu, sen., s-a născut la 23 octombrie 1940 la Iugani, judeţul Iaşi, din părinţii Ion şi Ecaterina, fiind a patra fiică din cei şapte copii ai familiei. A activat la Seminarul din Iaşi începând cu anul 1962, apoi rând pe rând în Parohiile Hălăuceşti şi Pildeşti. A făcut primele voturi la 25 aprilie 1992, în capela Seminarului „Sfântul Iosif” din Iaşi, iar voturile perpetue la 7 octombrie 1996, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica.
Timp de aproximativ 15 ani, sr. Maria şi-a dus crucea suferinţei într-un scaun cu rotile, având mari probleme de sănătate la piciorul drept. A avut mai multe internări în spital şi intervenţii chirurgicale care i-au mai alinat din suferinţă. S-a rugat mult şi s-a pregătit pentru întâlnirea cu Domnul primind sacramentul Ungerii Bolnavilor în dimineaţa zilei în care a murit.
Miercuri dimineaţă, 24 iulie, sr. Maria a fost transportată de la Iaşi la Iugani şi depusă în capela mortuară de lângă biserică unde a rămas până vineri când a avut loc sfânta Liturghie de înmormântare.
Tot ceea ce mai sperăm e ca Domnul să îi acorde răsplata cuvenită celor drepţi şi să o primească în casa sa veşnică!
Odihna veșnică dă-i-o ei Doamne,
Și lumina fără de sfârșit să-i strălucească.
Să se odihnească în pace!
Amin