Iată că s-a sfârșit și mult așteptata vacanță de vară, iar membri Acțiunii Catolice din Iugani, atât cei din sectorul adulți cât și cei din sectorul pentru tineri, au fost re-adunați pentru prima întâlnire de toamnă.
Odată cu începutul toamnei, a sosit momentul în care membri s-au revăzut pentru a recapitula ceea ce s-a făcut dar mai ales pentru a vedea ceea ce trebuie făcut de acum încolo. După ce s-a vizionat niște materiale de promovare a acțiunii ce vor fi folosite în viitoarele activități, părintele paroh Petru Blaj a luat cuvântul pentru a le ura bun venit dar mai ales pentru a-i încuraja în noul an pe care îl vor începe.
Așa că s-au stabilit două evenimente ce vor avea loc în decursul săptămânii viitoare, adică un moment de rugăciune Taize îmbinat cu adorarea preasfântului Sacrament, programat pentru ziua de Vineri seara, după sfânta Liturghie de la ora 19.00, iar al doilea eveniment programat pentru ziua de Duminică după sfintele Liturghii de dimineață, când se va promova Acțiunea Catolică, ceea ce înseamnă ea, ceea ce presupune, dar mai ales de invitare și a altor creștini în asociație.
La finalul întâlnirii, președintele parohial al Acțiunii Catolice din Iugani, Bianca Bordea, a solicitat alegerea unui alt președinte însă sorții au căzut tot pe ea, așa că îi urăm mult succes și o asigurăm de susținerea și de rugăciunile noastre.
Spor în toate și vă așteptăm cu mare drag la activitățile și evenimentele acționarilor…