Prima Sfântă Împărtășanie 2021

Sub semnul legământului și al împăcării

Culoarea portocalie, este culoarea bucuriei, bucurie pe care au simțit-o copiii în perioada de pregătire la Prima Sfântă Împărtășanie.

Cei 20 de copii ajutați și însoțiți de Preoți, părinții, frații și surorile, nașii și bunicii lor au trăit și experimentat credința mai intens, din cauza timpului deosebit pe care-l trăiește omenirea, pandemia. Era mișcător să vezi copiii care se pregăteau pentru Prima Sfântă Împărtășanie rugându-se Rozariul împreună cu comunitatea. Încrederea în Isus este cel mai rezistent pod. Încrederea, poate să ne treacă peste toate încercările.

Sâmbătă după-amiază copiii au făcut și prima lor spovadă. Cine vrea să se încredințeze Fiului lui Dumnezeu trebuie, mai întâi, să se întoarcă și să renunțe la rău, la păcat. Lumina lui Dumnezeu dorește să răsară în noi, pentru ca și noi să strălucim în această lume care uneori este fără culoare.

Pentru ca sărbătoarea să fie de neuitat au urmat câteva probe pentru Sfânta Liturghie. Desigur, acest lucru i-a ajutat pe copii nu numai să știe ce urmează, ci să și înțeleagă cât de importantă este ordinea în care are loc celebrarea: sosirea la timp în fața casei parohiale, toți îmbrăcați cu același tip de haină, cu trandafir alb în mână și cântând împreună, Fericită-i ziua aceasta…, mulțumirea unei mame, prezentarea copiilor rând pe rând, lepădarea de Satana personal în fața părintelui, pentru a se putea oferi cu totul lui Cristos.

Copiii au făcut o parte din predică, explicând culorile curcubeului care a fost tema copiilor la Prima Sfântă Împărtășanie. Părintele Paroh i-a ajutat pe copii să înțeleagă și mai bine importanța momentului, oferindu-le sfaturi și încurajări pentru viitor.

Cu ceva ani în urmă părinții copiilor au mărturisit la botez credința lor, acum, copiii au făcut lepădarea de Satana în fața părintelui și a întregii comunități ținând în mâini lumânările aprinse de la Lumânarea Pascală.

Fiecare copil a participat activ la această zi deosebită. Au fost împărtășiți din trupul și sângele Domnului. La sfârșit, a primit fiecare și o Amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie.

După Sfânta Liturghie au făcut multe fotografii împreună cu cei dragi, apoi, au primit o gustare, ca semn de prețuire la casa Parohială.

Desigur, luni de sărbătoarea Vizitei Sf. Fec. Maria la Elisabeta copiii au fost în procesiune prelungind bucuria în comunitate prin prezența lor și recunoscători Mamei cerești pentru harurile primite.

Doamne, fă ca în copiii care au primit Sfânta Euharistie, să crească foamea după mâncarea care-i hrănește pentru viața veșnică. Amin!  

Sr. Dumitrița Alina Ciuchi 

 
Failed to get data. Error:
Quota exceeded for quota metric 'All requests' and limit 'All requests per day' of service 'photoslibrary.googleapis.com' for consumer 'project_number:943106383891'.